Cursuri este platforma pe care se țin cursurile acreditate de la cap la coadă. Firma care trebuie să-și califice oamenii, furnizorul de formare care livrează cursul și autoritatea care cere dovada lucrează în același loc.

De la curs la certificat

Un curs se construiește din capitole, iar fiecare capitol din materiale (lecții text, video, planșe, suport PDF) și din teste cu pragul lor de promovare. Pe curs se deschid apoi clase, care aparțin firmei client, cu studenții, profesorii și calendarul lor.

Lecțiile se țin în direct în aplicație și se înregistrează. Examenul final se dă sub filmare, iar la final platforma emite certificatul și rapoartele pe care le cere comisia.

Totul rămâne demonstrabil

Fiecare material deschis, fiecare încercare de test și fiecare prezență la o lecție live sunt înregistrate ca jurnal, nu ca bifă. Răspunsurile examenului și filmarea lui stau împreună, ca o singură dovadă.

În jurul studentului se pot adăuga doi observatori cu acces strict limitat:

  • supervizorul, care urmărește o clasă în numele firmei sau al autorității;
  • tutorele, care își vede doar propriul copil, niciodată colegii lui.
Pagina clasei
Pagina clasei: studenți, sesiuni, profesori, supervizori, certificate

Mai multe firme, date separate

Platforma e construită de la început pentru mai multe firme: un formator independent își poate ține cursul la mai multe firme fără să le amestece datele, iar fiecare firmă vede doar ce e al ei. Interfața e în română și engleză și funcționează la fel pe telefon ca pe desktop.